Pentru a ajuta bisericile care au mostenit astfel de lucrari si care adesea se sparg, noi le putem prelua ca avans pentru un clopot nou turnat la noi (buyback). Aliajul clopotului vechi este folosit in cantitati mici pentru lucrari care suporta impuritati, cum ar fi piese de decor.
Dupa cum vom explica mai jos, foarte multe clopote sunt doar vechi, nu si valoroase. Ele nu înglobează nici maiestria mestesugului si nici metale scumpe pentru a fi considerate vestigii ale trecutului.
Desigur excludem cele putine lucrari realizate cu maiestrie, al caror loc este intr-un muzeu.
Dupa cum faceam referire intr-un articol mai vechi, de-a lungul activitatii noastre am reusit sa facem sute daca nu mii de analize ale unor clopote vechi. Rezultatul este in peste 90% din cazuri un aliaj neconform, slab calitativ. Adesea aparut din lipsa unui mijloc de control al calitatii sau a stiintei, aliajul tipic pare a fi un amestec a cat mai multe metale galebene, adesea bronz si alama, contaminat cu plumb si uneori mai rau, cu aluminiu. Dincolo de compozitia neconforma, care nu se incadreaza in niciun aliaj cunoscut, am mai constatat si o turnare de slaba calitate, metalul fiind „ars” la temperaturi mult mai mari decat cea recomandata pentru aliere. Am putut constata aceasta dupa aspectul poros, neomogen si foarte fragil. Practic clopotele nu aveau cum sa nu se sparga. Majoritatea acestor clopote provin din perioada postbelica de industrializare rapida a Romaniei. Asa s-ar explica jugurile din fonta masive adesea la fel de grele ca si clopotul pe care stau, deloc echilibrate facand ca balansul clopotului sa necesite o forta deosebita. Sau limbile tot din fonta de asemenea supradimensionate, care bat periculos de aproape de buza clopotului, cea mai subtire si vulnerabila zona.